Referat Baltagul caracterizarea Vitoriei Lipan - ReferateRomana.ro
Cauta referate la romana despre  

Baltagul caracterizarea Vitoriei Lipan

Atentie: nu utilizati acest text deoarece este doar un fragment.

Vitoria este o femeie credincioasă şi respectă obiceiurile strămoşeşti. Înainte de a pleca, se consultă cu doctorul, merge la mănăstirea Bistriţa, unde se roagă la icoana Sfintei Ana, ţine post douăsprezece vineri, se spovedeşte şi se împărtăşeşte sau face daruri bisericii. În drumul ei întâlneşte o cumetrie şi o nuntă şi de fiecare dată respectă tradiţia, aşa cum îndeplineşte toate cele creştineşti pentru înmormântarea şi pomenirea lui Nechifor Lipan. Totodată , femeia este şi superstiţioasă, căci ea crede în vise şi în semne, în descântece şi în vrăji şi de aceea nu uită să meargă la baba Maranda, vrăjitoarea, pentru a afla despre soţul ei. Visul în care Lipan apare întors cu spatele trecând peste o apă neagră şi cântecul cocoşului slobozit o singură dată cu pliscul întors către poartă o obsedează şi îi dau certitudinea că bărbatul ei nu se mai întoarce, deoarece a fost ucis. Eroina impresionează şi prin luciditate şi stăpânire de sine, căci, deşi iniţial hotărăşte să-l trimită doar pe Gheorghiţă în căutarea lui Nechifor, îşi dă seama că acesta are nevoie de mintea şi experienţa ei de viaţă şi pleacă împreună. Este înzestrată cu o inteligenţa ieşită din comun, pe care şi-o manifestă într-o diversitate de împrejurări. În primul rând, reuşeşte să-l convingă pe Gheorghiţă de necesitatea plecării la drum, aducându-i argumentele cele mai potrivite, culminând cu acelea că “[...] jucăriile au stat. De-acu trebuie să te arăţi bărbat. Eu n-am alt sprijin şi am nevoie de braţul tău”.În al doilea rând culege cu abilitate informaţii de cei din jur, pe care-i trage de limbă, căci dovedeşte o mare pricepere în descifrarea sufletului oamenilor, în slujba căruia pune felul său de a vorbi cu aceştia.

Intra pe www.DexOnline.Net - dictionar online al limbii romane.

Data: 2008-09-25 19:24:04
Autor: Anonimus
Vizualizari: 2096

descarca



© 2008 - 2016 ReferateRomana.ro